Compuneri despre primavara cu expresii frumoase

Inca nu a venit primavara, dar putem scrie despre orice anotimp, si oricand avem nevoie sa aducem primavara macar in sufletele noastre daca peisajul de afara nu prea ne inspira primavara. Aceste compuneri imi aduc aminte cu drag de zilele frumoase din generala cand dragii nostri invatatori se chinuiau sa obtina de la noi compuneri frumoase ce izvorau din imaginatia noastra de copii zvapaiati. In sufletul nostru totusi mai suntem inca niste copii si este bine sa ne mai pastram aceasta latura pentru a nu imbatrani odata cu varsta. Am 23 de ani (acusi 24) dar ma simt de 12 ani, ce mai conteaza varsta din buletin daca corpul se simte altfel (apropo varsta biologica a corpului meu e chiar de 12 ani;)), si chiar am patit ca intr-o zi cand am vrut sa cumpar o sticla de vin pentru o reteta de a mea, sa-mi ceara buletinul pentru ca respectiva casiera, nu credea ca am mai mult de 18 ani)... Revenind, iata cateva compuneri simple, scurte, cu expresii frumoase si care ne duc pe taramaul primaverii:

Ghiocelul

Este sfarsit de iarna. Printre norii plumburii abia se zaresc cateva raze aurii ale soarelui. Pe ici, pe colo mai vezi cate un petic de zapada. Dupa cateva zile de primavara, soarele iesi de dupa nori incalzind si zambindu-le oamenilor. Ieri am iesit afara pentru a ma juca printre firicelele mici si verzi de iarba, care tocmai au iesit. Mergand inainte pe cararea din padurea deasa, am zarit ceva alb ca un clopotel gingas si plapand. Era un ghiocel. L-am mangaiat cu mare atentie si l-am intrebat:

- De ce ai iesit de sub zapada, ca iarna n-a plecat nici din ograda?

- Stiu, dar zapada alba si moale m-a incalzit precum o plapumioara. Cand Dumnezeu a facut lumea, a creat si natura, dandu-i fiecaruia cate o culoare. Zapezii i-a spus sa-si aleaga culoarea pe care o vrea. A mers la iarba, cerandu-i putin verde, dar n-a vrut. A mers si la trandafir dupa putin rosu, dar a fost refuzata. A ajuns si la mine si mi-a cerut putin alb. Am acceptat si mi-a spus:

- Vei fi cea care va rasari prima primavara, aratand ca sora mea reinvie natura si vei vesti venirea ei.

- Acum inteleg si de unde vii si de ce ai iesit asa repede, dar de ce esti precum un clopotel?

- Eu dau clinchetul si vestesc soarele sa incalzeasca pamantul pentru a reinvia natura.

Cu gandul la ziua mamei, am rugat ghiocelul sa-mi dea voie sa-l rup pentru a-l duce mamei, sa reinvie in casa noastra caldura primaverii. Bineinteles ca a fost de acord.

Atat de gingas...

E sfarsit de februarie. Vremea a inceput sa se incalzeasca. Vantul adie usor. soarele isi trimite razele mangaietoare spre pamantul amortit. Podul de gheata construit cu migala de iscusita iarna, a inceput sa se dezghete. Ionut a hotarat sa plece la bunica sa. Langa casa bunicii se intindea o padure. Bunica l-a rugat pe Ionut sa-i mai aduca niste vreascuri. Ionut nici nu a simtit cum a ajuns in mijlocul paduricii. Hotarandu-se sa adune ultimile vreascuri si sa ia calea intoarsa, a zarit sub un vreasc ceva mic si alb. Era subtirel si atat de gingas, incat Ionut s-a speriat sa nu-l fi rupt.

- De unde vii? a intrebat.

- Din tara florilor, a raspuns ghiocelul.

- Si ce se aude in tara florilor?

- Am venit sa vestesc primavara pe care o asteapta toata lumea.

- Dar de unde ai imprumutat aceasta caciula frumoasa? a intrebat Ionut.

- Zapada alba si moale mi-a daruit-o ca sa nu inghet, a raspuns ghiocelul.

Ionut s-a intors sa plece, insa ghiocelul l-a rugat:

- Ia-ma cu tine, ca sa  ma vada toata lumea! Sa stie ca a venit primavara!

Ionut i-a aratat ghiocelul bunicii si i-a zis:

- Il iau pentru mama. Vreau sa se bucure si ea ca a sosit primavara.

Ganduri de primavara

Ma simt obosit si sunt trist. Vreau sa fac o bucurie cuiva. Imi amintesc de primavara si de 8 martie, ziua mamei. Mai bine sa-i fac un cadou si sa o bucur. Dar ce? O floare? Un cantec? O nota buna? In nici un caz tristetea mea!

Taraitul telefonului sparge tacerea. Ridic microreceptorul. Aud un glas ciudat:

- Vin la tine sa punem tara la cale!

Intr-o secunda, o fiinta minuscula de culoare verde, cu un cap deformat, cu urechile clapauge si cu niste ochi patrunzatori ca doua ace, fu langa mine:

- Ma cheama Izzi, sunt de pe planeta "F" din universul "Floare". Am venit sa te ajut sa gasesti buchetul fermecat pentru mama ta.

Hai cu mine printre stele! Vei culege pentru mama ta cele mai frumoase flori!

Curiozitatea mi-a dat puteri si am plecat cu Izzi. Am ascultat muzica sferelor, am cules cele mai frumoase flori de primavara, am scris cele mai frumoase poezii pe care le-am inchinat mamei. Primavara da cerului zari senine si luncilor cantece maiastre.

Razele soarelui primavara

A rasarit soarele. Razele lui alearga spre pamant. De multa vreme n-au mai fost atat de calde si luminoase. Ele spun:

- Hai sa ne jucam cu zapada!

Razele fug pe campul alb si zapada scanteiaza si se topeste de caldura lor. Plapuma cea groasa se face din ce in ce mai subtire, apoi nu se mai vede deloc.

- Zapada, unde esti? intreaba razele.

- Aici, striga firele verzi de grau. Apa zapezii ne hraneste acum pe noi, sa ne facem mari. Vom fi spice inalte si pline de boabe! Ajutati-ne sa crestem la caldura voastra, raze dragi!

Razele se joaca apoi cu mugurasii. Ele mangaie crengutele si le incalzesc. Pomii isi imbraca haina cu flori si frunze verzi. Pasarile zboara vesele printre razele aurii.

- Cip-cirip! Ce mult ne place caldura! Acum vom gasi mai usor de mancare!

Razele aurii bat in geamurile caselor, ferestrele se deschid larg, razele patrund in casa si cauta peste tot. Pe cine cauta?

- Va cauta pe voi, copii, spune mama zambind. Hai, terminati lectile si iesiti afara!

E primavara!

Revenire la viata

Inca de dimineata, soarele isi anuntase lipsa iar norii ii luasera locul. Dar ce pacat! Nu erau norii pufosi si albi ce parca aduc aminte de dulcea vata de zahar, ci niste nori negri, grei, aducand cu ei ploaie.

Atmosfera era calma si o caldura inabusitoare aduna picuri de sudoare pe la tample. Totul era nemiscat, nimic in jur, nici o pasare, nici macar o musca. Totul parea pustiu si nici urma de soare. Un tunet se auzi de sus si deodata natura rabufni cu toata puterea ei. Vantul incerca sa ridice spre inaltimile cerului, frunze si praf iar copacii se aplecau spre pamant. Fulgere brazdau cerul de parca ar fi vrut sa-l rupa. Norii mari si grei se ingramadesc deasupra, iar picuri mari si desi cad parca cernuti de o mana nevazuta. Cineva, acolo sus, plange, pentru ca vietuitoarele de pe pamant sa aiba apa si sa se bucure de soare. Natura se improspateaza si incet, incet se imbraca in haine noi. Soarele, stapanitorul, impreuna cu fratele sau, vantul, usuca copacii uzi si incalzeste pamantul. Si peste toate, ca o punte fermecatoare intre cer si pamant, apare curcubeul sperantei.